• Română
  • English
20–23 APRILIE 2017 / BUCUREȘTI / CINEMA ELVIRE POPESCO / EDIȚIA A 6-A

Competiție

ADĂPOSTUL DIN INTERIOR
2016
90'
Regie: 
Eran Kolirin
Se vorbește foarte mult despre sindromul post-traumatic al militarilor lăsați la vatră. Acesta se declanșează mai ales după momentele de maxim pericol, în presiunea copleșitoare a luptei și la contactul cu ororile urmărilor sale. Dar ce ce întâmplă când această agresiune asupra minții și sufletului se produce lent, în doze aparent suportabile? Când personajul principal al filmului, un ofițer isrealian, se retrage din armată după ce și-a servit patria timp de 27 de ani, viața pare că poate reveni la normal, în mijlocul familiei sale, alături de soția sa și cei doi copii adolescenți. Totul poartă aparența unui cadru domestic obișnuit, dar tensiunile și dramele personale ale membrilor familiei sunt pe cale în orice clipă să iasă la suprafață și să-și arate adevăratul chip.
Fostul locotenent-colonel încearcă să se readapteze la noua sa viață și să se reintegreze în societate ca agent de vânzări. Imposibilitatea transformării sale și vieţile scăpate de sub control ale soției şi copiilor îl vor face pe David să se simtă din ce în ce mai neputincios și vulnerabil. Iar singurul mod de a-și recăpăta identitatea și stima de sine este să recurgă la vechile sale instincte de combatant. O dramă foarte atent construită, excepțional jucată, care a fost numită de critici un American Beauty israelian. Un film regizat de reputatul Eran Kolirin, prezentat și premiat la mai multe festivaluri importante, printre care Cannes și Ierusalim.
PATRIA E A NOASTRĂ
2017
117'
Franța/Belgia, 2017
Un film cum nu se poate mai actual pentru fenomenul ascensiunii extremei drepte în inima Uniunii Europene. Personajul principal al filmului, o asistentă medicală apolitică, ajunge într-un mod neprevăzut activistă în cadrul unei formațiuni ultranaționaliste din Franța. Deși unicul ei scop era acela de a-și ajuta comunitatea, Pauline va fi prinsă în vâltoarea xenofobiei şi demagogiei inoculate de doctrina partidului. Producția a stârnit uriașe controverse, fiind pusă la zid mai ales de liderii Frontului Național francez și acuzată că urmărește defăimarea organizației chiar înainte de alegerile în care Marine Le Pen candidează cu șanse importante. Regizorul Lucas Belvaux își susţine cu tărie discursul, afirmând că filmul său își propune să provoace o dezbatere obiectivă asupra populismului și a pericolului său uriaș, că în niciun caz nu este un act de sabotaj sau propagandă. O producţie extrem de proaspătă, bine jucată şi bine ancorată în contextul realității. Filmul a fost deja prezentat în cadrul unor festivaluri importante și urmează cu siguranță un circuit global, într-un an fierbinte pentru statutul Occidentului.
 
CIOCNIREA
2016
97'
Regie: 
Mohamed Diab
Egipt/Franța
Producția este aproape un experiment cinematografic bazat pe o copleșitoare presiune psihologică. Cadrul ultra-aglomerat și claustrofobic al unor mașini de transport de prizonieri din mijlocul evenimentelor Primăverii Arabe generează un conflict de caractere, mentalități și ideologii greu de regăsit în vreun alt film contemporan. Spațiul mobil de detenție devine un micro-univers care rezonează perfect cu cel exterior deși nivelul de tensiune este chiar mai profund. O confruntare mentală și fizică într-un spațiu vital infim. Jocul actorilor este surprinzător, realist și încărcat de nuanțe, în același timp. Răsturnările de situație și poveștile intime ale celor încarceraţi țin privitorul într-o încordare permanentă, implicându-l în mod direct, senzorial, în spațiul filmic. Deși povestea se încadrează într-un moment istoric foarte specific, dinamica umană creată este valabilă oricând, pentru orice cultură și societate. Filmul nu-și va pierde actualitatea niciodată. Nominalizat și premiat la festivaluri precum Cannes, Londra, Valladolid sau Munchen. 
RECOLTA DE OAMENI
2016
72'
Regie: 
Leon Lee
Uneori, ne ciocnim de povești pe care, oricât de mult am încerca să le considerăm reale, sistemul nostru de valori le blochează. Când informația că undeva în China oamenii sunt tratați ca niște mașinării scoase din uz ale căror organe încă funcționale sunt recoltate și refolosite ca piese de schimb a ajuns în Occident, opinia publică a fost, bineînțeles, incredulă. Apoi au apărut dovezile. Faptele. Imaginile și declaraţiile. Mărturiile crâncene. Și a apărut și filmul Human Harvest. Astfel, uriașele linii de dezasamblare umană și întregul sistem ocult al traficului cu organe au început să pătrundă în percepția celor care nu credeau că există așa ceva în lumea reală. Șocul se amplifică atunci când se devoalează faptul că mulți dintre "donatori" sunt opozanţi ai sistemului, membrii unui grup enigmatic, ai unui sistem de credinţă alternativ, Falun Gong. Investigația a doi nominalizați la Premiul Nobel permite construcția unui documentar ieșit din comun, care prezintă cu mult sânge rece ororile uneia dintre cele mai mari crime împotriva umanității din lumea contemporană.
PUTIN PENTRU TOTDEAUNA?
2016
93'
Regie: 
Kiril Nenashev
Probabil personalitatea și imaginea lui Vladimir Putin domină un clasament al celor mai influenți lideri ai planetei, în momentul de față. Importanța deciziilor și strategiilor sale este covârșitoare pentru stabilitatea sau instabilitatea mondială. Dar totul pleacă din dominația sa asupra propriului popor. Împachetată ca o formă de capitalism sălbatic pentru Occident, starea de fapt a societății ruse este în realitate ascunsă sub acelaşi obroc sovietic și kaghebist. Încercarea opozanților ideologiei lui Putin de a se exprima liber și de a protesta împotriva sistemului este un joc extrem de periculos, iar finalitatea nu le-a fost până acum favorabilă contestatarilor: asasinate, detenții în închisorile federale, azil politic. Și mulți cred că așa va fi pentru totdeauna.
Un film frust și direct, un documentar realizat cu foarte mult curaj, în care se regăsesc personaje și imagini de arhivă extrem de importante, surprinse chiar în momentele cele mai aprinse şi tensionate ale încercărilor de revoltă anti-Putin. Un demers jurnalistic care va aduce publicului din România și o altă perspectivă asupra recentelor proteste din țara noastră. Similaritățile dar și diferențele pot opri respirația.
THE KING WHO TRICKED HITLER
2016
50'
Regie: 
Trevor Poots
Narator: Marcel Iureș
Aceasta este ultima dintre marile povești nespuse ale celui de-al Doilea Război
Mondial, dezvăluită de ultimul Șef de Stat din acele vremuri rămas în viață, Regele Mihai I al României. “Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale și am avut un prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută.” Povestea  deciziei unui Rege care, într-un punct critic în al Doilea Război Mondial, a renunțat la sprijinul acordat Germaniei, îndreptând România spre Aliați, și a grăbit sfârșitul războiului. Este o poveste a intrigilor de palat. Și o poveste a decepțiilor. De la Palatul Buckingham spre București. De la Moscova spre Washington. Semnale diplomatice pierdute, spioni aristocratici, șantaj sub amenințarea pistolului. Și curajul unui tânăr rege ce a îndrăznit. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial găsea România ca o națiune tânără, de abia atingând vârsta de 20 de ani.
Este un documentar istoric selecționat de History Chanel UK în ianuarie 2017. De asemenea a fost selectat în Competiția oficială la Pessac International Film Festival în Franța.
2016
115'
Regie: 
Junfeng Boo
Singapore/Germania/Franța/Qatar, 2016
Povestea urmărește imersia unui tânăr ofițer în întunecatul sistem corecțional al Malaeziei.
Transferat la o închisoare de maximă securitate pentru a face parte din serviciul de pază, Aiman va ajunge printr-o conjunctură neprevăzută ucenicul veteranului Rahim, călăul-șef al închisorii în care se practică și execuții ale deținuților încarcerați pentru faptele cele mai grave.
Această turnură din viața sa, îl va aduce pe tânăr extrem de aproape de trecutul tenebros al lui Rahim, de care îi leagă, în modul cel mai crud, un eveniment dureros: moartea tatălui sau. Tensiunea joasă și necontenită a filmului și universul înfiorător al acestui tip de închisoare produc o dramă realistă, lipsită de clișee şi extrem de profundă.  Un film care va da cu siguranță fiori, prin realismul său psihologic. Un subiect aflat în actualitatea noastră și din pricina detenției unui român condamnat la moarte în aceeași țară asiatică.
Producție prezentată, printre multe alte festivaluri, și la Cannes, în cadrul secțiunii Un Certain Regard.

Parteneri

Centrul Național al Cinematografiei
Ministerul Culturii și Identității Naționale
Institutul Cultural Român
Institutul Francez București
Uniunea Cineaștilor din România